0747.788.373
L-V: 08.00-17.30

Ce se poate intampla daca punem apa in loc de antigel in motor?

18 iunie 2018

metode care topesc gheata

Cu ceva timp in urma, cand pe strazile din Romania era preponderent Dacia, se folosea apa pe post de agent de racire a motorului, eventual amestecata cu niste spirt. Nu multi soferi auzisera de antigel. Dar ce se intampla daca mergi acum cu apa in loc de antigel?

In primul rand trebuie sa stim ce este antigelul despre care am mai discutat si alte dati. Antigelul este un lichid de racire pe baza de apa, dar care are o multime de aditivi care ii ofera niste calitati aparte. Cum ar fi proprietati de rezistenta la fierbere, la inghet, anticorozive si de lubrifiere. Nu degeaba, un antigel, datorita solutiilor chimice din compozitie, reuseste sa aiba punctul de fierbere la 110-120 de grade, in loc de 100 cat are apa, dar reuseste sa si inghete la -30-40 de grade, nu la 0 grade ca apa.

Motoarele din ziua de azi sunt facute sa functioneze la o temperatura mai mare fata de motoarele fabricate acum 30 de ani. In zilele noastre, este normal ca un motor performant sau de capacitate mare, diesel sau pe benzina, sa aiba o temperatura constanta de 105 grade, ceea ce pe vremuri era de neconceput. Si ca sa poata functiona fara probleme, este nevoie de un lichid de racire care sa permita evitarea fierberii.

Acelasi lucru este si atunci cand vine frigul si avem temperaturi negative. Daca am avea apa, nu am putea lasa masina cu motorul oprit peste noapte intr-un loc neincalzit. Am putea insa sa circulam la -30 de grade, deoarece, in mers, apa este miscata si caldura motorului va evita inghetarea sa. Dar daca ne oprim si motorul se raceste, apa va ingheta, se va dilata si va produce pagube uriase.

In caz de urgenta, in care, sa zicem, ti s-a spart vasul de expansiune sau radiatorul, dar l-ai reparat si ai umplut cu apa, deoarece nu aveai antigel de schimb, trebuie sa fii atent la doua lucruri. Unul este sa eviti pe deplin circulatia intr-un mediu urban cu semafoare. Apa se va incalzi si nu va reusi sa ofere o racire buna, iar daca masina sta mult la relanti si nu primeste racire prin aerul circulat la viteza, va incepe sa fiarba iar. In general, o masina poate circula pe drum intins cu apa in loc de antigel, dar fierberea este doar una din probleme.

Antigelul are proprietati anticorozive si antioxidare. Marea majoritate a motoarelor sunt fie din otel, fie din aluminiu. Iar apa reprezinta un pericol pentru ambele. Daca circulam cu apa in motor, aceasta va afecta traseul de racire, pompa, termostatul, dar si blocul motor, formand rugina. Iar elementele de aluminiu se vor oxida. Asa ca, chiar si atunci cand folosim apa doar in caz de urgenta, e bine sa facem ulterior o clatire cu solutii de curatare, inainte sa punem antigelul nou.

Asadar, apa duce la fierbere, inghet si la rugina in interiorul pieselor. Dar are si un avantaj! Si anume, motorul se incalzeste mult mai repede decat daca ai avea antigel. Insa acest lucru se simte mai degraba iarna, cand vrei sa bage caldura imediat aeroterma, dar iarna nu prea iti vine sa mergi cu apa in loc de antigel...

Ceea ce inseamna un singur lucru: indiferent de conditii, niciodata nu trebuie sa folosesti apa in loc de antigel. Chiar daca e vorba de o urgenta, suntem totusi in 2018. Asa ca trebuie sa gasesti in cea mai apropiata localitate sau la benzinarie niste antigel. Nu pune apa nici daca e vorba sa circuli cativa kilometri, deoarece va face mai mult rau. Fa un efort si pune doar antigel, chiar daca este diluat, dar niciodata apa goala.

Sursa