0747.788.373
L-V: 08.00-17.30

Ce este antigelul, solutia pe care o bagam in radiator si la ce ajuta acesta?

7 noiembrie 2017

Stire kmg auto

Cu mult timp in urma, masinile aveau o racire pe aer dupa care s-a trecut la racirea pe apa, mai exact automobilul avea racirea pe apa de la robinet, antigelul fiind o solutie inca necunoscuta. De ce este util si bun antigelul?

Motoarele termice si chiar cele electrice functioneaza prin transfer de energie. Daca amestecul de benzina si aer se transforma in ardere, dupa care in gaze de esapament, energia termica rezultata din energia cinetica a pieselor in miscare, adica de frecarea pistoanelor din interiorul motorului, se transforma tot in energie termica. Dar aceasta energie termica este preluata de catre sistemul de racire al motorului, pastrand temperatura constanta. Fara un sistem de racire, metalele aflate in contact la turatie mare s-ar incalzi excesiv si s-ar dilata, ducand la blocarea lor.

Transferul de energie termica este destul de simplu. Energia cinetica a pistoanelor se transforma in energie termica. Caldura este ulterior preluata de lichidul de racire care se incalzeste la randul sau. Urmeaza etapa in care lichidul de racire trece prin radiator unde se raceste, energia termica fiind transferata la aerul care preia caldura. Momentan, in ceea ce priveste automobilele, apa este cel mai eficient mijloc de racire.

Daca apa in mod normal fierbe la 100 de grade si ingheata la 0 grade Celsius, antigelul are aceste doua valori modificate, astfel ca temperatura de inghet sa scada si temperatura de fierbere sa creasca. Inventia antigelului a permis producatorilor de motoare sa dezvolte puteri mai mari, randamente mai bune si performante totale superioare, temperaturile de functionare depasind acum 100 de grade in mod obisnuit, iar lichidul de racire nu fierbe datorita proprietatilor sale.

Ce este antigelul?

Un lichid pe baza de apa care contine o sumedenie de solvenit si aditivi. Antigelul este practic un amestec de solutii, fiecare facand altceva.

De exemplu, propylen-glycolul este un aditiv non-toxic ce ii confera apei o temperatura de fierbere mult mai ridicata, facand ca punctul de fierbere sa poata ajunge chiar si la 140 de grade Celsius in cazul motoarelor auto. Alti aditivi adaugati la apa fac ca punctul de inghet sa scada, astfel incat antigelul sa inghete doar atunci cand sunt -50 de grade Celsius.

De asemenea mai sunt adaugati aditivi anticorozivi pe baza de silicati si fosfati, si agenti de curatare care impiedica formarea de depuneri si oxidarea in interiorul circuitului de racire. Printre alte "ingrediente" pe care le are un antigel obisnuit regasim si solventi care impiedica dilatarea antigelului in caz de inghet. Adica daca temperatura scade chiar si sub nivelul de inghet si antigelul ingheata, acesta nu se va dilata precum apa, evitand astfel spargerea radiatorului.

Cate tipuri de antigel exista?

Pe vremuri, orice antigel era verde. Acum avem antigel roz, mov, galben sau albastru. Exista diferente intre ele? Da, iar acum e timpul sa le lamurim.

Antigelul verde contine fosfati si silicati ce protejeaza atat otelul, cat si aluminiul. Acest antigel se foloseste la masinile care au blocul-motor din otel. Partea proasta la acest antigel este ca nu rezista asa de mult in timp. Antigelurile roz sau galbene nu contin silicati, dar contin niste aditivi care le fac sa protejeze bine aluminiul si sa reziste in timp chiar si peste 5 ani sau 200.000 de kilometri de utilizare. Mai sunt antigelurile de culoare mov sau albastru, niste antigeluri hibride, care rezista mult in timp si care confera o buna protectie anti-coroziva.

Cu alte cuvinte, daca ai motor cu bloc din otel foloseste antigel verde sau unul care contine fosfati si silicati. Daca ai motor cu bloc din aluminiu, poti folosi oricare alta culoare. Important este sa nu le combini, deoarece scad proprietatile pentru care a fost dezvoltat. Oricum, toate tipurile de antigel pot fi cumparate online, in siguranta si fara batai de cap.

Cat de des trebuie sa schimbam antigelul?

Multa lume are impresia ca antigelul, lichidul de frana, uleiul de servo sau uleiul din cutia de viteze nu se schimba niciodata. Sau foarte rar. Ceea ce este o mare greseala.

In cazul antigelului, prin sistemul de racire si prin vasul de expansiune, aditivii incep sa se evapore in timp. Asadar cu cat trece mai mult timp, cu atat proprietatile se pierd. Daca in primul an antigelul din motorul nostru fierbea la 140 de grade, in al doilea an fierbe la 135 de grade si peste vreo 8 ani in care nu am schimbat antigelul ne trezim ca o sa fiarba ca apa, la 100 de grade.

Mai grav este in cazul iernilor agresive. Daca in prima iarna in care avem antigel nou in motor temperatura de inghet este de -50 de grade, peste 8 ani o sa ne trezim ca antigelul a inghetat cand afara sunt doar -5 grade.

In concluzie, daca stii ca nu ai mai umblat la antigel de cativa ani, poate ca e timpul sa il schimbi. Afla ce fel de motor ai si pune antigelul care trebuie.

Sursa